Iar „s-a umblat” la impozite, când românii dormeau pe ei: 80% impozit pentru astfel de tranzacții, destinația banilor s-a schimbat

de: Mădălina Bahrim
23 06. 2022

Avem parte de noi modificări legislative în materie de impozite, conform unui proiect de ordonanță proaspăt întocmit de Cabinetul condus de Nicolae Ciucă.

Concret, este vorba despre impozitul plătit pentru revânzarea terenurilor agricole, respectiv partea privind distribuirea banilor proveniți din acesta.

Pe ce plătești 80% impozit și unde ajung banii, mai nou

Guvernul păstrează cota de 80% a impozitului plătit conform legii în situația în care nu s-au împlinit încă 8 ani de la cumpărare, dar aduce noutăți importante privind destinația banilor.

Astfel, aflăm că o cotă de 60% ajunge la bugetul de stat, în timp ce o cotă de 40% este destinată bugetelor unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile agricole situate în extravilan ce au făcut obiectul înstrăinării.

Pentru a înțelege exact despre ce fel de impozit este vorba, dat fiind și faptul că are o valoare procentuală atât de mare, notăm faptul că facem referire la o schimbare legislativă din anul 2020. Atunci s-au decis o nouă ordine de preempțiune și noi condiții de achiziționare a proprietăților. Atunci a apărut în România interdicția înstrăinării acestor terenuri timp de 8 ani. Noua interdicție prevedea, totuși, o veritabilă excepție, una extrem de piperată pentru buzunar. Mai exact, excepția permite vânzarea înainte de împlinirea celor 8 ani de la achiziționare, dar cu impunerea unui impozit de 80% calculat la suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare.

O altă relativă noutate legislativă vizează Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobată de Parlament pe 25 noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 15 decembrie. Aceasta stipulează noi reguli pentru impozitarea tranzacțiilor cu terenuri agricole.

Vechea legislație spunea că impozitul se datorează conform valorii declarate de părți indiferent dacă aceasta este sau nu sub nivelul pieței. Totuși, tranzacțiile cu preț stabilit sub nivelul pieței trebuiau raportate la Fisc de către notari.

Noua lege stipulează următoarele: „Impozitul (…) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, notarul public notifică organelor fiscale respectiva tranzacție”.